Baloane de sapun...

Cineva spunea odata : "Visele sunt asemenea unor baloane de sapun...". Intradevar...Pentru unii sunt doar niste "chestii" din sapunt, cu reflexii multicolore care se pot sparge in orice moment.
Eram in parcul orasului. O fetita se juca cu o sticluta cu apa din sapun si un cerculet, creand mici bule cu aer numite BALOANE DE SAPUN. Unul dintre aceste minuni ale copilariei a ajuns in fata mea. L-am proptit pe deget si totusi nu s-a spart. Privindu-l, am vazut in el o lume minunata: mai intai o lumina puternica, apoi doi ochi verzi, note muzicale, fluturi, stelte, puf, prietenii, aparate foto...dar tototul deodata s-a prabusit intr-un intuneric nedefini care a durat putin , revenind tot la acele elemente ce constituie fericirea...dar totul s-a intrerupt cand pe umarul meu am simtit ca cineva imi atragea atentia. Atunci balonul s-a spart , iar eu intorcand privirea, am zarit-o pe cea mai buna prietena a mea care a venit sa ma ia la o plimbare...
Visul ala s-a terminat si am realizat ca acele vorbe sunt intradevar adevarate...
"Visele sunt asemenea unor baloane de sapun..."
Dar am mai realizat o cestie: orice ai face, fie d plangi sau suspini, tot la fericire ajungi...

Un oras...

... S-a nimerit o zi ploioasa. Mergeam linistita, cu muzica-n urechi, inconjurata de mostrii gri, scrijeliti, cu marimi cuprinse intre patru si zece etaje. Ploaia se oprise dar apucase sa faca fleasca acesti monstrii. Picaturile se tineau cu ultimile puteri de kilometrii de spaghete negre ce se aflau pe stalpii de iluminat batrani, care iti mai lumineaza si ei calea cu o vapaie oarba chiar inainte de pensie. Farurile masinilor pareau din departare zeci de licurici ce nu-si gaseau locul iar atunci cand ajungeau in preajma ta isi anuntau prezenta printr-un strigat surd facut de rotile descentrate pe soseaua uda. Siluete inchise la culoare, unele triste, altele indiferente, trec in graba pe trotoare, ignorandu-te, pentr a-si gasi adapost. Ici colo mai vezi cateva cristale rupte de pe asfsalt, care sar pe cate un trecator, si-l "infrumuseteaza" cu cate un decor stralucitor dar ud. Totul era sub o continua si galagioasa miscare urbana. Peisajul mai avea cate o pata de culoare de la diferite afise de reclame, fie ele doar plictisitoarele elemente de campanie electorala, fie vreun magazin nou deschis sau vreo piesa ce se difuzeaza la batranul teatru. Blocurile, usor-usor, se decoreaza ici colo cu cate o margea-fereastra in care lumina e aprinsa sau prea importantul televizor din viata noastra este uitat deschis. Aerul se incalzeste in diferite momente , cand mau trece pe langa tine cate un cuplu fie ajuns in floare varstei fie trecut de prima tinerete, dar o briza usoara iti provoaca lacrimi cand la coltul strazii vezi un copil sau batran, in haine rupte, carpite, care cere catusi de putin pentru a-si duce viata pe pamant, indurant frigul unei nopti de toamna. Un vant de libertate iti schiteaza un usor zambet, un vant dat de bataia aripilor libere, adaptate la viata unui oras nebun.

Acest lucru nu-l vezi in fiecare zi. Imaginea unui oras pare aparent banala, dar daca dai frau liber imaginatiei intri in lumea nonconformizmului si a nebuniei curate...

Ochii...

Cu ei vezi prima raza de lumina, pentru prima data chipul mamei, prima ta iubire, primul tau sarut , primul videoclip, prima data knd mergi in centrul orasului, drumul , luminile, cuvintele, imaginile, natura... cu ei vezi si lumea ta imaginara, o lume care numai tu o cunosti, la care numai tu ai cheia...cu ei memorezi atat clipele frumoase cat si cele de suferinta... cu ei poti desena lumea asa cum o vrei tu, sa o urmaresti si sa o chimbi daca nu-ti convine. Cu ei vezi cum o banala pagina alba se murdareste cu propozitii, strofe fie cu un anumit sens, fie doar cuvinte insirate. Ei creaza lacrimile, le arunca pe obrajii tai , oferindu-ti cea mai sincera consolare. Ei vad cum timpul trece, se scurge si nu poata sa revina. Ei vad ca tu nu ai nici o clipa de pierdut in viata. Ei vad ca dragostea si prienia seamana foarte mult: se poate spune ca dragostea e nebunia prieteniei. Ei vad ca tu atunci cand inveti sa-ti traiesti viata cu adevarat este prea tarziu...

Ochii : doua elemente ale corpului ,aparent banale, dar totusi importante in viata orcariu visator....

Ploaie...

O poveste...

Timpul trece dar defapt sta in loc
Cand sa comunici este cel mai greu
Imaginatia fiind arma ta de foc
Si muzica tace dar canta mereu.

Cand semeni cu cineva dar nu semeni cu nimeni
Doar unul este perfect dar perfect nu este nimeni
Si atunci apare un prieten - o clona diferita
Cantandu-ti povestea in linistea perfecta

Te gandesti la copilariile recente dar crunte
Cand forta a fugit dar ti-a ramas in minte
Cand te plictisesti, gandind stai si asepti
Sa mai vina o tura si cu noroc aripi sa capeti

Si lasi totul la sortii norocului, la sortii zarului
Si atunci te gandesti la sfarsitul care iti este necunoscut
Cand potzi doar sa-ti distrugi viata cu o simpla taiere a "firului"
In plina singuratate care niciodata n-a durut

Totul este o incurcatura care iti descurca gandul
Dureroasa asemena unei sarme ghimpate
Cand doar cu un lacat ruginit incerci sa protejezi totul
Evaporandu-te usor intr-un pahar din cristale uitate

Scriindu-ti cu drogul vietii povestea intr-un jurnal infinit
Care este infinit pana la un asteptat sfarsit
Care este asemenea unui lant subred ruginit
Cand stai singur complet dezamagit

Evoluezi treptat dar cu greu
Singur gandindu-te la fericire mereu
Cu punk-ul in sange de la aprindere pan' la stingere
Plin de culoare, magie,fericire si constrangere

Astepti acel ajutor care este minciuna
Si totul s-a distrus sub ochii magiei
Cand sunt toti impotriva ta intotdeauna
Si doresti sa ii ataci cu ignoranta prietenieni

Dar atunci iti sunt prieteni
Pana ce energia care nu este ia sfarsit
In suflet surprinzand totul in imagini
Si fantezia visurilor ne cuprinde cumplit

Dar dagroastea apare de unde te asteptzi mai putin
Ca doi necunoscuti care se cunosc de-o viata
Aceasta este mintea unui adolescent divin
Cu sufletul atarnand doar de un fir de ata.

Ma pot ascunde.........?

Ma pot ascunde de suferinta, de singuratate, de rautate? Oare? Exita vreun loc intunecat numai pentru mine, o carte uriasa in care sa incap si sa ma pun pe raftul unei biblioteci, sus de tot ,unde nu poate sa ajunga nimeni, sa sar atat de sus incat sa pot trece marea fara sa-si dea seama cineva, sa ma afund in pat, sub plapuma, asa incat sa nu-si dea seama nimeni ca sunt acolo, sa inchid ochii si atunci sa si dispar, sa ma duc intr-o padure si sa devin o frunza uscata ca toate celelate, sa ma transform in lacrimi, intr-un rau sa incep sa traiesc printre sirene, sa zbor neincetat pe deasupra tuturor si sa le transmit suferinta care o simt si eu, sa devin cerul, norii, soarele, sa incep sa arunc ploaie, vanturi ji apoi raze de soare, sa devin un cal care sa zburde pe campii liber, sa devin o fotografie in rama cuiva si sa ma priveasca neincetat....

Nu pot! Mereu v-a fi cineva care ma va gasi, care ma v-a intreba ce s-a intamplat, care imi va sterge lacrimile....dar acea alinare va fi sincera sau doar o chestie de fatada?! Imi dau seama eu, dar poate va fi prea tarziu...nu stiu, nu stiu ,nu stiu....De ce? Poi.....ramane un mister, un mister care imi face rau dar poate la final imi va tranfosrma viata!



~Timpul este cel care decide~